vineri, 20 martie 2015

Parisul mai accesibil tinerilor

Toată lumea știe că Parisul oferă soluții multiple de a vizita muzeele și atracțiile turistice gratuit, însă în cazul nostru, cea mai avantajoasă dintre ele a fost cea pentru cetățenii europeni sub 26 de ani. Astfel am reușit să economisim aproximativ 150€ în cele 5 zile petrecute acolo.




Pentru a beneficia de această gratuitate tot ce a trebuit să facem a fost să prezentăm actul de identitate la intrare/casa de bilete specificând că dorim bilete gratuite pentru cetăţeni europeni ”two tickets for european citizens, s'il vous plaît!" 

Aceştia au verificat vârsta, cu ajutorul CNP-ului, oferindu-ne bilete gratuite sau lasându-ne să trecem pur și simplu.





Pentru că majoritatea angajaților de la punctele de control verifică doar anul nașterii, iar prietenul meu se apropie de cea de-a 26-a aniversare, la primele obiective am fost reținuți mai mult decât era necesar, până când aceștia și-au dat seama unde e specificată luna.

Văzând că se descurcă destul de greu, la următoarele obiective le-am specificat noi luna nașterii în momentul în care le înmânam actele, iar acest lucru a redus timpul verificării.



Opera Garnier şi Turnul Eiffel au fost două dintre obiectivele neînscrise în lista gratuităţilor, însă şi aici am avut parte de o reducere, tot pe baza actului de indentitate.

Faptul că nu trebuie să îți mai cumperi bilet NU îți oferă și intrare prioritară, tot mai trebuie să stai la rând, dar dacă mergi cu o oră înaintea deschiderii, nu durează atât de mult.

Lista completă a obiectivelor pe care poţi să le vizitezi în acest fel o gaseşti AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu